Aceste lucruri mă enervează
“Budka” de beton cu termopane, terfe înșirate pe ață și greșeli în inscripția “Info-chioșc, punct de informare cultural(!)”, înălțată sau lățită timp de jumate de an de musculoșii băieți de la Centrul de Artă Contemporană chiar în față la București,68. Într-adevăr, într-un oraș de budce și terfe, mai lipsea doar încă o budkă cu terfe. Fie ele și cultural(e).
Femeile care își pun un pantof cu toc pe parbrizul din spate al mașinii. Semnificația acestui simbol mă depășește. Înseamnă oare că respectivului vehicol trebuie să-i deschizi mereu ușa, să-i cari sacoșele, să-i cedezi drumul chiar dacă vine din stînga? Sau poate posesoarea acestuia optează pentru culoarea roz a semaforului? Sau poate e proprietara unui magazin de pantofi și semnalează că are marfă nouă? N-aș vrea să cred că ar fi subînțeles atunci cînd a lipit abțibildul: scuzați, sînt cam blondă, încurc stînga cu dreapta…Uvajiți-mă…
Politcienii care își șterg picioarele de tine, apoi îți fac două complimente și consideră, mulțumiți, că s-au spălat pe mîini.
Devalorizarea știrilor prin mozolirea lor la infinit.
Cititorii de promptere semialfabetizați.
Tipii sau tipele care bagă la fiecare juma de oră cîte un “mood mesage” pe skype, considerînd că toată lumea stă cu sufletul la gură să știe ce piesă se dă acum la kiss, cîtă bere vor bea diseară sau ce măgari sînt unii…
Cînd unicul tău neuron își ia lumea în cap și te lasă părăsită în fața unui text de două parale pe care trebuia să-l predai încă ieri. E timpul de scris vreun mood mesage pe skype, să se mai enerveze și alți?
Firul de la calculator de care m-am împiedicat un minut în urmă.
Tipii care zic cu cea mai mare siguranță: noi sîntem oameni serioși, dacă zicem da, aceasta înseamnă da. Și dispar. Rămînînd la ideea că sînt foarte serioși.
Pantofii care se vînd în Chișinău.
Mirosul omniprezent de rahat ars. Deși, dacă îl savurezi și din biroul unui președinte de bancă, devine deja amuzant…
(va urma, fiți siguri)
continuăm lista?
oame-le care consideră că lumea trebuie să fie așa cum vor ele. prietenia este asemănare de năravuri.
cei care ȘTIU de toate și pentru toți și umblă cu sfaturi în buzunar. da dak șineva apare în față?
absența orașului vechi în Chișinău. și a libertății.
o da! tipii care nu au îndoieli, care au întotdeauna dreptate și au pregătite adevărurile la pachet! cum am putut să uit de ei?! poate din cauza că îi recunoști după picioarele scurte, burta înainte, eventual -mustață și poți pur și simplu să-i înconjori…
colecția continuă…
ei
dvs. cu enervarea, eu cu acceptarea
dar sunt sigur ca faptul ca va enerveaza lucrurile astea nu inseamna ca veti face ca marii nostri moralisti (care, apropo, ma enerveaza si pe mine) care barfesc imediat ce trece cineva – ‘ai vazut ce haine are? ai vazut cum a zambit? ai vazut cum s-a lovit cu umarul de stalp?’
dvs sunteti mult mai onesta decat ei – puneti lucrurile astea pe blog – si va asumati enervarea – si priviti ironic la ele. si sunt sigur ca nu ati dori raul absolut nimanui dintre cei pe care ii ironizati
alex, stii, chiar in momentul in care scriam rubrica, m-am ghindit ca in afara de chioscul cu pricina (pentru ca simtul meu estetic a fost lovit drept in moalele capului si plus la toate, vad acest monstrulet arhitectural cel putin de doua ori pe zi) cam nimic nu ma enerveaza. probabil nu sint o tipa cam nervoasa. imi creeaza o stare de disconfort, imi provoaca o reactie, dar nu stiu cum s-o numesc. enervarea am zis-o si eu, de dragul vorbei. poate ma ajuti sa pun diagnoza?
ei
lumea care a facut proiectul probabil ca ar avea o mie de justificari de ce l-a facut anume asa 
dar si dvs sunteti pe deplin justificata sa va exprimati reactia.
si ma gandeam si eu ca nu e atat enervare, cat un fel de disconfort, neplacere sau mai stiu eu ce.
in fine
ca filosofi
nu punem diagnoze 
– doar incercam sa clarificam lucrurile.
pot sa va intreb asta – care ar fi diferenta dintre disconfort si enervare? cum se manifesta fiecare din ele?
diferența dintre disconfort și enervare?
enervarea probabil este semnalată de o creștere a tensiunii intercraniene și o tendință clară de “sărire” bruscă a căpăcelului (căpăcicăi). cuvintele care ar putea-o însoți ar fi: cuuuuuuuum sau whaaaat (în funcție de meniu)? ap să nu zic eu acum un cuvînt de bine? kikirimikiri!! și, în grad maxim – parastafenghelul cui îi are!!!!
cealaltă stare, fără nume, se manifestă prin ridicare de sprîncene pînă în vîrful căpăcelului (căpăcicăi) sau fluturare zgomotoasă de buze (ar putea fi zonorizată cu un fel de fruuuuu), sau aranjarea acelorași buze în formă de potcoavă, oftaturi nedumerito-resemnate etc. descîlciți, dnu filosof…
mesage e de fapt message
pe mine ma enerveaza persoanele de-al de tine, care nu fac decat sa critice si ironizeze pe altii si pe altele. Incepe cu tine, draga Angelica
draga păpădică, bine ai venit in această lume prietenoasa!
Blogul a fost adus de IT-shnicii umaniști care au vrut o agendă personală doar că pe internet. Ap iată prietenelor orice blogger poate să scrie pe blogul lui tot ce i-a trăsnit in cap sau in capacel. Și toți care vor sa il citeasca is wellcome si toti care vor sa il critice cred ca tot. Dar haideti s-o facem mai interesant
pe mine mă enerveaza comentatorii unimediei si marii unionisti care scriu Romania cu i.
Mie imi pare tare trist sa vad ca un om de cultura poate sa fie atat de tendentios vis-a-vis de un proiect cum e CHIOSC-ul.
Eu sunt din Bucuresti si tot mi-e ciuda ca nu avem aici un asa spatiu desi spatii alternative legate de arta contemporana nu ne lipsesc. In Chisinau insa situatia este inca si mai drastica – pentru ca in afara de Oberliht si Centrul de Arta Contemporana nu vad sa aveti prea multe initiative vizibile in acest domeniu. Si atunci critica dumneavoastra nu face decat sa creeze un bilant trist – anume ca pana si oameni care se cred de cultura nu sunt in stare sa inteleaga ceea ce e nou in acest domeniu. E pacat ca dupa 7 aprilie rasar ecouri ale unor mentalitati invechite. Si ma intreb ce credibilitate are revista pe care o conduceti atunci cand credibilitatea dumneavoastra ca om de cultura apare ca fiind atat de scazuta.
Oare nu e mai bine in loc sa va incruntati pentru acea greseala sesizata sa o sesizati celor care au facut-o? Sau va face mai interesanta atitudinea asta ironica? Sa stiti ca ignoranta nu e o metoda de a epata.
Mult succes!
ma “bucura” nespus de mult “supermenii”, care sint increzuti ca, cu chit e mai scump automobilul cu atit mai multe prioritati au, si cer insistent sa le cedezi banda, chiar daca s-ar putea crea o situatie de accident.
oo, supermenii! pe mine ma mai enerveaza automobilele care nu opresc la zebra decat pentru fete cu fuste scurte!
Georgiana, în primul rînd nu am pretins niciodată că aș fi un om de cultură și faptul că repetați acest lucru de trei ori mi se pare oarecum exagerat. Sînt o ziaristă care și-a propus (pe cont propriu și pe banii pe care îi cîștigă destul de greu băieții și fetele din departamentul de marketing) să facă altceva atunci cînd revistele glossy de pe aici erau preocupate doar de aspectul comercial și monden al vieții – să susțină tot ce e nou, progresist, creativ și de calitate în această capitală. Așa cum înțelegem noi să o facem. În pofida dezamăgirilor provocate de diferența dintre prestație și pretenție. În pofida orgoliilor invers proporționale cu talentul. Și o vom face în continuare. Așa cum ne permite mentalitatea noastră învechită…
în al doilea rînd, mie mi-s foarte simpatici și Ștefan Rusu și Vladimir Us și urmăresc cu atenție tot ce fac (mai ales că am și scris despre unele dintre faptele lor de glorie). Dar nu mă puteți obliga să-mi placă TOT ce fac. Cum nici ei nu sînt obligați să se încînte de ceea ce fac eu.
În al treilea rînd (dar cred că acest al treilea poate fi lipit de primul sau al doilea) consider că arta (inclusiv cea contemporană) are dreptul să fie oricum – îndrăzneață, șocantă, liberă, vehementă, supărată, exuberantă, explosivă, dar nu are voie să fie jalnică. Și acest chioșc, cu toate cearceafurile vechi și pantalonii înșirați pe ață, produce anume această impresie. Și e păcat.