Vreau să văd Transnistria, îmi zise Kara, americancă sosită să vadă Moldova în urma unei lecturi periculoase – Tenis cu moldovenii de Tony Hawks. (I’m an easy guest, îmi scrise ea pe fb. Îhî.) Ce să vezi acolo? Nu sînt nici urși pe stradă și nici kazaci cu șarovari și Kalașnikov în gît, îi zic. Mi s-a părut că sînt convingătoare. Planificam să petrec într-un mod mai talentat vinerea seacă. Dar karma e karmă. Mă sună frate-meu și, cu voce extrem de drăgostoasă, mă întrebă dacă nu vreau să vin să-l iau de la Tighina cu un sac de cartofi de sămînță pentru părinți (apel subtil la responsabilitatea de fiică!) și trei miei rotofei (apel și mai subtil la meniul comun de duminică). Mai rămînea să apară și vreun semn ceresc care să mă îndrepte – du-te, fiica mea, în Transnistria!!! Bineee.
Prima uimire, primul hop
Soare. În părți – peisaje rustice garnisite cu kuliocele multicolore, în față – șoseaua frumos șerpuitoare cu gropi artistic aranjate în figuri sofisticate… Valsăm. Kara zice impresionată – parcă sîntem într-un joc video cu mașinuțe… Da-da, zic, moldovenilor nici nu li se dă drumul pe șosele dacă nu se joacă trei luni la școala de șoferie de-a mașinuțele. Da? Zice ea uimită. Păcat, noi nu avem asemenea cursuri. Bieții europeni!
A doua uimire: cine e bărbatul acela cu mustăți și cruce care ne urmărește peste tot?
Ce multă propagandă aveți voi pe bilboarduri, zise ea, văzînd al milionulea panou cu exclamația sfîșietoare “Eu îmi iubesc Patria!” Nu e propagandă, e criză, îi zic. E iarăși uimită. Păi, e simplu. S-au rărit clienții care să dea 300 euro pentru o afișare pe un bilboard, proprietarii nu vor să scadă prețurile, dar respectiv trebuie să le umple cu ceva să nu le stea scheletele goale. Și ce e mai veșnic și mai nepieritor decît dragostea de țară?!
Vama de vineri. A treia uimire a Karei și prima mea amendă
Facem un viraj sub nasul adormit al forțelor pacificatoare și ne îndreptăm spre Varnița, la sugestia înțeleaptă a iubitului frate. El deja ne așteaptă acolo, ca om al locului. În față se tîrîie, cu fundul pe jos, două Jiguliuri. Mașinile mele preferate, zice Kara. E rîndul meu să mă uimesc. Jiguliurile și trabanturile! Încetez să mă mai uimesc. Probabil, avem de a face cu o formă gravă de originalitate occidentală.
Cît extrag documentele din geantă (mișcîndu-mă, totuși, cu 2 m pe oră în fundul celor 2 Jiguliuri) apar fericiți doi polițiști. Doamnă, ați încălcat! Ce? Nu v-ați oprit la stop. Ups. Semnul, prins cu o pirostrie de sîrmă, rămase oarecum (cu niște șchioape) în urmă. Polițistul gras, cu mișcări grațioase de chelner perfect, mă predă colegului slab. Conduceți doamna la vagonaș. Acolo mai aștepta un tînăr. Dați-i voie doamnei să intre prima. Ce maniere! O să ajungă și la pupat mîna? Polițistul slab, la fel de bine dispus, se așează la masa de rumeguș presat. Pe monitorul computerului, cîteva oi și un cal (sau măgar) rîzînd cu toți dinții în prim plan. E din împrejurimi? glumesc eu destul de riscant, arătînd la monitor. Polițistul rîde, mulțumit că a fost apreciat gestul său de maximă libertate de exprimare artistică. Facem proces verbal, doamnă? Facem, da ziceți-mi ce presupune asta, zic. Păi, amenda maximă este de 200 de lei, dar dacă o achitați în 72 de ore, atunci plătiți doar jumătate. Fiindcă lumea amenzilor a fost pînă acum pentru mine mult prea departe și comunicarea mea cu polițiștii rutieri s-a limitat la cîteva schimburi de glumițe, bagajul meu de cunoștințe e gol. Mă uit zîmbind la fața lui zîmbitoare. Bine, faceți proces verbal. Să fac proces verbal??? Păi da, nu asta ați vrut? Să aveți din ce primi pensii și salarii… Da, dar… Polițistul e oarecum încurcat, zîmbetul se scurtează cu doi milimetri, nu înțelege de ce o doamnă aîtt de inteligentă nu înțelege lucruri elementare. Mă uit la el și îmi dau seama că acasă îl așteaptă nevasta cu calîm pe care să cumpere pomeni de paști, la secție îl așteaptă șeful pe care îl așteaptă acasă nevasta care trebuie și ea să cumpere pomeni de paști, îl așteaptă și șeful șefului care trebuie să dea și el dovadă de calități de creștin. Și-mi dau seama că e o crimă să rup acest lanț înălțător spre cer în vinerea seacă. Îmi dați voie să mă duc pînă la mașină, să-mi îndeplinesc datoria creștinească? Polițistul răsuflă ușurat. Sigur. Mă întorc și-i pun deschis pe biroul de rumeguș presat 100 lei. Sînt oare camere în jur? Îi lasă cîteva secunde pe masă, convingîndu-se că ei totuși există, apoi deschise discret primul sertar și lăsă să cadă grațios bancnotele în gaura întunecată.
Kara era fericită. Mită polițiștilor! Cool! În față ne așteptau grănicerii.
(uimitor, dar va urma)
Imi permiteti sa sharuesc acest articol plin de duh pe contul meu de facebook? Vreu sa-l ceteasca si amicii mei USenizati
daca il gasiti plin de duhuri – cu placere
)
Mita?!… Kara n-a citit despre asa ceva in “Playing Moldovans at tennis” si acum poate ramane marcata din cauza acestei neasteptate devieri de la subiect. Angela, nu mai stresa americanii care vin in Moldova ca imi dai mie de lucru
rîdeam cîndva că o bună soluție pentru a scoate țara din criză ar fi organizarea turismului extremal (sau extremist – în sens de extreme geografice și nu platforme politice). mită, urmăriri, blocaje rutiere, lumină stinsă, fantome care apar și (normal că) dispar – tot tacîmul pentru o vacanță de neuitat și o luptă eficientă cu celulita occidentală… Kara a fost una din primele rîndunici…
Angela,
Nu e rea idea cu turismul extrem
Am citit shi eu cartea anul trecut si am trecut prin situatii asemanatoare cu oaspeti de peste ocean, asa ca am apreciat pe deplin umoru si observatiile tale…M-am delectat citind! Multumesc mult!
eu propun chiar s-o implementam! la urma urmei, facem un ban cinstit din lenea emotionala occidentala! mai aveam o idee de care ne-am amuzat o vacanta intreaga – satul mistic. tre s-o discut cu oameni seriosi (posesorii flacarei violet de talie locala) nici nu stii cum curcubeul violet rasare in sfirsit de-asupra Moldovei
))
Ma gindesc si eu: este lene emotionala, setea de aventura neprevazuta sau cautarea contradictiilor pentru cei a cui societate functioneaza atit de predictable ca devine plictisitoare?
In Moldova garantat ca o sa ai experienta neprevazuta.
Intilneam pe cineva din sua la aeroport la Chisinau si pentru ca parkarea era plina – a fost nevoie sa parcam in zona interzisa.
In moment ce deschidem usa sa aranjam valiza–nenea ment apare si ne informeaza ca am parcat ilegal. Unchiul meu stiind obiceiul–trage mentul deoparte si vorbeste ceva maruntel…
3 minute mai tirziu–dau mina barbateste si mentul dispare in cautarea altui nenorocos.
Oaspetele strain il intreaba pe unchiul daca a trebuit sa dea mita. El raspunde: “Desigur, ce nu stii cum se fac la noi lucrurile?” Eu il i-au la probozit ca niciodata n-o sa se termine bespridel-ul in Moldova daca continuam sa incurajam mita. El raspunde: “Lasa Cosinzeano, ca stiu eu cum se fac lucrurile!
I-a zis mentului ca am oaspeti din strainatate si nu vreau sa ne dam de pozor, I-am spus ca-i dau 50 de lei numai sa ne lase sa mergem linistit!”
Eu ma revolt again. Unchiul imi zice: “I-am zis ca-i day 50 lei, dar in mina i-am pus 5 lei!!!
A urmat uimire, neincredere si ris in hohote din partea oaspetelui de peste ocean
Si validarea ca unchiul meu e moldovan sadea!
Si mie imi dai de lucru, acuma tre sa-i traduc care-i post-ul despre ea
, tare intortocheat, de altfel 
, am fost geloasa pe coniacul Kvint, dar a trebuit sa ma justific, stii cui, si ce e cu stuclele alea de ETC CETERA!!! Apropo, azi vor fi degustate de carte cel mai tare “sommelier” din Belgia! Asa ca vedictul! Soon!
“I have never been in such a car!!!”. Iaka sha, Moldova, e tara minunilor!
Cat depsre Kara, pt public, e acum ambasadoare de bunavointa pt Moldova: face munca de explicatie in stanga si in dreapta tuturor celor care n-au auzit de Moldova, “-Moldova?, waou!! It’s a very nice country with very nice people. My friends Angela1 and Angela2…”. Se pare ca cea mai tare amintire din Moldova a fost plimbarea cu un Lexus pe vaile Cahulului in timp ce Angela2 a decis sa-i arate adevarata viata la tara
Fii atenta acolo unde ii traduci despre gaina moldoveneasca! nu ma trada
)). am vrut sa scriu si despre Lexus ( ea zicea ca n-a vazut nici in America așa animale de mașini și era foarte interesată cum moldovenii pot să-și permită așa ceva) cu care a zburat prin gropi, în deplin intuneric și cu muzică ruseasca data la maxim, de la Cahul pina in satul boyfrendului prietenei tale, dar era deja prea lunga postarea 
)))) poate mai revin la lista de lucruri care au uimit-o…